sâmbătă, 18 martie 2017

                          

                 Etica normativa , roboteii si cipatii



   Ca sa analizezi opinia publica asupra unui eveniment , cea mai eficienta metoda este sa observi folclorul generat de acel eveniment.
   Orice actiune cu impact social  genereaza in mod spontan :glume , zicatori, noi cuvinte , noi expresii,cantece ,imagini specifice etc.
    Aici e marea slabiciune a celor care folosesc exclusiv instrumente de sondare a opiniei publice – se bazeaza pe informatii trunchiate atat de metodologia folosita , cat si de subiectivismul participantilor la sondaj.
    In timp ce raspunsurile la intrebarile unui sondaj de opinie sunt expresie a gandirii constiente ,adevarata motivatie a actiunilor umane vine ,de cele mai multe ori ,din zona subconstientului.
    Degeaba il intrebi pe un om daca are incredere in Iohannis sau in Dragnea , va alege rational in functie de optiunile politice, insa daca vrei sa stii cu adevarat cata incredere are in d-ul Iohannis , priveste-l cat de tare rade la bancuri din seria “sase sasi ,in sase case”.
    Folclorul creat in jurul unui eveniment sau a unei persoane este expresia mentalului colectiv ( influentat primordial de afecte , preconceptii, perceptii partiale ) care aduce la lumina ceea ce subconstientul a identificat ca adevarat si esential.
   Slabiciunea elementelor de folclor create artificial in laboratoarele de propaganda este ca nu au succes decat in masura in care mentalul colectiv le considera adevarate , altfel , sunt respinse sau dispar in scurt timp.
   In cazul manifestatiilor din ianuarie /februarie 2017, doua cuvinte au rezonat suficient in mentalul colectiv , astfel incat sa fie o constanta a descrierilor , glumelor , ba chiar au devenit argumente in sine: “Roboteii “ si “Cipatii”.
   De ce a pastrat mentalul colectiv 2 cuvinte care par sinonime, cand regulile eficientei lingvistice ar fi trebuit sa determine pastrarea cuvantului celui mai expresiv? Pentru ca aceste cuvinte nu sunt sinonime, ele desemneaza 2 tipuri de persoane diferite.
   “Roboteii” sunt doar cei care , precum un robot , sunt folositi de o constiinta din afara lor. Ei sunt marea masa a manifestantilor, oameni cu bune intentii pe care mentalul colectiv ii descrie cu simpatie folosind diminutivul si absolvindu-i de vreo responsabilitate.
   “Cipatii” sunt activistii manifestatiilor – agresivi , fara scrupule , dar mai ales tradatori. S-au lasat implantati cu un CIP , adica -de buna voie si-au cedat constiinta in slujba altora.
   Este exceptionala expresivitatea lingvistica a oamenilor simpli , trebuie sa recunoastem.
    Acum , care este legatura cu etica normativa , va intrebati …
    Simplu – faptul ca o buna parte a mentalului colectiv a identificat manifestantii ca fiind artificiali , stranii , straini , ne-umani .
   Faptul ca manifestantii pareau a trai intr-o alta lume , a fost recunoscut de ambele tabere create in timpul manifestatiilor.
    Pentru ca oamenilor obisnuiti le este foarte greu sa articuleze concepte complexe de etica , au identificat explicatii mai simple si reale, dar doar partiale si justificative : manifestantii lucreaza la companii straine , au studiat in strainate,servesc interese straine etc.
   Adevarul este ca ceea ce desparte in mod esential cele 2 tabere este conceptia lor etica normativa: cum definim ce este o fapta buna sau o fapta rea.
   Sunt 3 teorii de etica normativa : etica virtutilor , etica deontologica si etica utilitarista.
   Simplificand extrem de mult :
1. Etica virtutilor este preocupata de intentii .
   Un om cu caracter moral va incerca intotdeauna sa faca o fapta buna. Chiar daca nu stie intotdeauna cum ar trebui sa faca acea fapta sau nu are sub control toate consecintele ei , cel mai important element ce trebuie judecat este intentia sa.
2.Etica deontologica este preocupata de fapta in sine , de actiune.
   Important este ca orice om sa isi faca datoria in modul convenit social. Intentiile sale sunt lipsite de importanta , ba din contra , cu cat actioneaza impotriva propriei dorinte , cu atat e mai laudabil.
   De exemplu , un barbat indragostit de sotia sa  nu face niciun act etic ca ramane casatorit, de abia atunci cand pornirile interioare ii cer altceva , face un act etic pastrand mariajul.
   De asemenea ,chiar daca omul nu a prevazut consecinta faptelor sale , ceea ce e important de judecat este modul in care a actionat.
3. Etica utilitarista este preocupata de consecinte :
    O fapta trebuie judecata in functie de utilitatea ei sociala pe termen lung. Intentiile oamenilor sunt complexe si greu de identificat. Natura umana este plina de defecte si neputinte. Faptele nu sunt in sine bune sau rele ci orice actiune poate fi folosita pentru a face bine sau a face rau.
   Ceea ce e important de judecat nu sunt nici intentiile , nici actiunile ,ci consecintele acelor fapte care trebuie sa faca:
a)cel mai putin rau posibil,
b)cel mai mult bine posibil,
c)pentru cat mai multi oameni posibil,
d) pe termenul cel mai lung posibil.
   Liberalismul si democratia de tip liberal sunt bazate pe etica utilitarista.
   Poporul roman are o cultura nationala bazata tot pe etica utilitarista. Incepand cu baladele populare , cu proverbele si zicatorile , cu basmele populare ,poporul roman rar judeca intentiile sau actiunile ci e interesat de rezultate.
   La romani nu a existat Inchizitie , preotul e insurat si e bine “sa facem cum zice popa , nu cum face popa” , legea adulterului ,desi a existat la fel ca in occident, nu a fost aplicata niciodata.
   La noi lotrii si haiducii sunt eroi nationali  si toti stim ca “ daca vrei sa treci puntea ,trebuie sa te faci frate cu dracul “.
   Desi poporul roman are o cultura bazata pe etica utilitarista, manifestantii din ianuarie/februarie au o etica a virtutilor .
   Manifestantii sunt dezgustati de intreaga clasa politica si isi doresc ca locul politicienilor sa fie luat de oamenii virtuosi. Tehnocrat inseamna ,in acceptiunea lor , un specialist cu caracter moral , un om in primul rand virtuos.
   Manifestantii au incredere in bunele intentii ale procurorilor, in general, si ale d-nei Kovesi ,in special.
   Daca un inculpat a fost achitat,sigur procurorii au comis o eroare , niciodata un abuz.
   Daca un om e anchetat , sigur au avut procurorii un motiv intemeiat , de aceea il putem numi deja “un penal”care trebuie sa “isi dovedeasca nevinovatia".
   Pentru ca intentia e ceea ce conteaza in etica virtutilor , Guvernul a fost judecat dupa intentie , nu dupa actiuni si nici dupa consecinte. “ Noaptea, ca hotii!” este sloganul emblematic al manifestatiilor.
   Degeaba ar fi argumentat cineva ca fondul ordonantei e corect , legal si util societatii – acestea toate sunt argumente ce tin de actiuni si consecinte .Pentru un om pe care il intereseaza intentiile ,si nu actiunea sau consecintele, singurul lucru care avea importanta era daca ordonanta a fost data cu intentii egoiste.
   Iar egoismul este de neiertat fiindca oamenii ar trebui , nu-i asa , sa fie virtuosi.
   Degeaba explica CCR ca ancheta DNA a fost neconstitutionala. Este un argument ce tine de actiune, de deontologie . Tot ceea ce conteaza in etica virtutilor sunt intentiile. A avut DNA intentii bune ? Sigur ca da , atunci ce mai conteaza daca actiunea e neconstitutionala si consecintele sunt dezastruoase?
   Tot la bune intentii se incadreaza si relatia Romaniei cu UE. Din moment ce UE are niste valori clamate atat de magnifice , cu certitudine toti birocratii UE au cele mai bune intentii.Mai ales ca majoritatea lor nu sunt alesi -deci nu sunt politicieni corupti, ci tehnocrati virtuosi.
   Acum cred ca e evident de ce aceste doua tabere vorbesc limbi diferite si nu pot ajunge la un compromis.
   Manifestantii se simt separati , distincti , straini fata de o mare parte a populatiei si au dreptate, pentru ca baza constructiei universului lor mental este complet diferita.
   Majoritatea poporului identifica manifestantii ca artificiali, ne-umani , pe buna dreptate daca ne gandim ca etica utilitarista nu crede nici in existenta prea multor oameni virtuosi , nici in utilitatea lor sociala. Etica utilitarista recunoaste natura umana imperfecta si se straduie sa nu lupte niciodata impotriva ei , ci sa o foloseasca spre binele comun.
   Avem pe de o parte oameni care judeca intentii si cer sa fie reprezentati de oameni virtuosi , iar pe de cealalta parte oameni care judeca consecinte si cred ca virtutea in sine e utila la calugarie, ba chiar si in calendarul ortodox avem mai multi oameni obisnuiti decat monahi...
   Probabil ca cel mai eficient mod de a ajunge la o platforma comuna de discutii ,ar fi sa vorbim cu totii despre etica intermediara intre intentii si consecinte – etica deontologica.
   Dar pentru asta ar trebui sa fie un efort consistent de mediere ,iar elita noastra intelectuala e ocupata cu altceva...





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu